Ultima Poezie...

[nicu_martin]

Citat - scuzati majusculele:

AM FERMA CONVINGERE CA IN ROMANIA AU FOST ‘UCISI’ MULTI OAMENI NEVINOVATI FARA SA LI-SE FACA DREPTATE.
IN ROMANIA DATORITA INDIFERNTEI STATULUI NU EXISTA O JUSTITIE RUTIERA REALA CARE SA OCROTEASCA VIATA OMULUI. IN ACEST SENS ESTE PARADOXAL CA DIN 340 DE ‘ASASINI AI SOSELELOR’ INTR-UN AN AU FOST CONDAMNATI LA INCHISOARE DOAR…20 PECAND PENTRU ALCOOLEMIE SI PARASIREA LOCULUI ACCIDENTULUI SAU CONDUCEREA FARA PERMIS, FAPTE MULT MAI PUTIN GRAVE SUNT CONDAMNATI LA INCHISOARE 265 DE INFRACTORI !?
IN CONCLUZIE VIATA OMULUI NU ARE VALOARE IN FATA JUSTITIEI.

[Mitica]

[vlad_2770]

Cei mai trist este ca cei care au scapat de puscarie dupa ce au ucis persoane in urma unui accident PRIND CURAJ. Daca au scapat o data sigur vor mai scapa si a doua oara.

Cunosc si eu un caz in care un fiu de bani gata cu masina la 18 si cateva luni a omorit un om. Dar macar tatal odraslei dupa ce a reusit ilegal sa-si salveze odrasla a avut macar bunul simt sa-i interzica fiului sa se mai urce la volan (probabil cat traieste el ca dupa ... odrasla sigur nu va mai putea rabda sa stea doar pe scaunul din dreapta). Si cum soarta mai rezolva cate putin din greselile noastre, deci am avut parte sa-l vad pe individ de multe ori pe scaunul din dreapta in timp ce tatal lui si apoi mai tarziu sotia lui erau la volan si .... la volanul unor masini scumpe rau.

Legat de:

[szacaz]

[bnt]

Daca in Ro ar fi existat ceva similar denazificarii din Germania lucrurile ar fi stat altfel, fiecare ar fi platit pe masura faptelor si am fi putut s-o luam de la zero ca sa cladim naibii ceva stabil, asa insa am mermelit-o romaneste in asa fel incat toata lumea a iesit nemultumita. Atata vreme cat comunismul si nazismul n-or sa fie considerate egal de criminale fiecare o s-o dea la intors dupa cum ii convine. Probabil ca daca Hitler ar fi castigat razboiul nazismul ar fi fost considerat azi cam cum e comunismul (o ideologie de cacat nascuta din intentii bune dar dezvoltata monstruos cu rezultate catastrofale), iar Hitler cam ca Stalin (un criminal scuzabil intr-o oarecare masura prin faptul ca a rezolvat niste probleme naspa pt tara lui in cel mai eficient mod posibil intr-un context istoric dat). Chestia cu Reich-ul de 1000 de ani ar fi fost probabil ingropata discret de succesorul lui odata cu condamnarea exceselor regimului (sunt curios cine ar fi fost Hrusciov-ul lui Hitler ), si tot la democratia "traditionala" am fi ajuns, asa depasita cum e (revolutia non-stop nu prea e viabila pe termen lung, pana la urma oamenii obosesc si vor sa traiasca normal).

[szacaz]

[bnt]

[quote="szacaz"]

[szacaz]

[aifaq]

[aifaq]

szacaz: nu discut aici despre abandonul familiei! De altfel am precizat si eu ca nu stiu cum as fi reactionat intr-o astfel de situatie. Discut despre faptul ca, dupa ce faci o astfel de alegere (umana, daca vrei), nu mai ai dreptul sa emiti judecati morale si nici sa faci parte din "organul" statului care are drept scop principal evaluarea si adoptarea legilor (pe care tu tocmai le-ai calcat in picioare). Altfel spus, si cu pyla-n pyzda si cu sufletu-n rai... nu se poate!

[bnt]

[nicu_martin]

Scrisoare către urmaşii mei

de Adrian Paunescu
21/06/2010


Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.

Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară , de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.

Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.

Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.

Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?

Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.

Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.

În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!

Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

[DorinD]

Situatiunea devine de-a dreptul pornografica.

[serge]

nicu_martin

pune mina de la mina cu prietenul Rycher, cumparati cartea asta si puneti voi de-un mic cenaclu literar-artistic ca-n vremurile bune, ca tot sinteti amatori. si pentru ca aveti asa de multe preferinte comune puneti si vinilul asta pe fundal sa nu va stea textele-n git si poate vi se ridica ceata de pe creier. distractie placuta !

[serge]

[nicu_martin]

serge - nu esti decat un viermisor care se imbuiba dintr-un cadavru.
Crezi ca-i mai pasa cadavrului de unul ca tine?
Esti chiar penibil.
Eu nu-i ridic statuie lui Paunescu.
Nu-l judec pentru faptele si pacatele sale.
Nu incerc sa-i scuz trecutul sau convingerile.
Nu-i judec nici macar opera (ca nu sunt critic literar).

Dar, ma gandesc ca, peste muuuuulti ani, un (oarecare anonim) serge va fi uitat si de familie, pe cand Adrian Paunescu va ramane in memoria colectiva iar opera lui (chiar asa, de doua parale cum o considera unii) va fi cunoscuta si de generatiile viitoare

TU, serge, lasi ceva in urma ta ? - nu copii, deoarece copii fac si tiganii