A Dog's 'Blog ...

[goodolddog]

Bibi a avut o idee foarte buna din multe pucte de vedere. Orice om mai simte din cind in cind nevoia sa abereze si - avind in vedere contextul de pe forum - poate ca e mai bine sa o faca pe topicu' lui - sau blogu' lui - mic cuibusor de nebunii ideatice si stilistice (na ca m-am spart in figuri ) ...

Ploua. Pe Bacovia l-am uitat de mult (atit cit l-oi fi stiut vreodata). Noroc ca e weekend si perioada asta a saptaminii abunda in posibilitati muzicale.
Ieri m-am bucurat de 461 Ocean Boulevard, mi-am luat acum ceva vreme editia noua (zisa Deluxe) 2004 Polydor 0602498252468. E un set de 2 CD-uri, unul cu albumul propriu-zis (un remaster surprinzator de bun pentru cine a avut o editie mai veche) plus 5 track-uri bonus si al doilea cu un show live (4-5 decembrie 1974 la Hammersmith Odeon in Londra).

M-au captivat din nou (pentru a cita oara) piesele clasice deja de pe albumul de baza, cu un plus pentru piesa cu evidente gospel roots "Give Me Strength" a lui Clapton ca si pentru "Please Be with Me" a lui Charles Scott Boyer. Interesant standing-ul pe care Clapton il adopta la acest inceput de cariera solo (de fapt a mai existat un album solo prin 1970 intitulat chiar Eric Clapton, dar zarurile nu fusesera inca aruncate, Eric a mai avut o tentativa de band playing cu Derek and the Dominos intre timp, perioada din care dateaza Layla - vezi albumul Layla And Other Assorrted Love Songs ...) - revenit dupa un episod de dependenta si o cura de dezitoxicare, Eric fuge instinctiv de pozitia de front man (guitar hero cum zice critica) probabil pentru a evita sterss-ul si presiunea pe acre aceasta la implica. Interventiile sale solo sint discrete - excelente dar discrete, accentul cade pe paleta componistica si sunetul de ansamblu, piesele proprii si aranjamentele se amesteca cu bucati blues clasice (vezi Steady Rollin' Man a lui Robert Johnson) sau cu hit-uri ale momentului (multa lume a ramas cu interpretarea bucatii "I Shot The Sheriff" a lui Marley ca landmark al acestui album). Aceasta atitudine laid-back va reveni in cariera artistului undeva in anii 2000, dar parca mai lipsita de foc creator si evident marcata de trecerea timpului.
Interesante sint cele cinci piese bonus - eventual as fi luat CD-ul numai pentru ele, desi se regasesc si pe alte release-uri aparute intre timp. N-am realizat multa vreme ca de fapt sint piese "scoase" de pe track-list-ul albumului. Probabil Eric a simtit ca pe aceste bucati iese prea in fata si nu vroia asta. Aceste session out-takes sint un pic nefinisate dar tocmai frumusetea lor cruda este cea care m-a facut sa apas de multe ori pe repeat. Ascultati in linistea noptii "Meet Me (Down At The Bottom)", "Eric After Hours Blues" si mai ales "B Minor Jam" (pe mine chestiile astea trase pe viu si dintr-una ma darima, mi se pare ca surprind esenta a ceea ce poate da un artist "pe bune" fara farduri si jocuri de oglizi ...) si cred ca va veti apropia macar cu un pas mai mult de frumusetea electric blues-ului si de poezia chitarii atunci cind este "chinuita" de maestri ...
Inregistrarea este suficient de buna ca sa nu ma faca sa ma gindesc nici un moment la clitatea sunetului si sa ma lase sa ma bucur de muzica - adica exact ceea ce vreau de fapt.
Al doilea disc vine cu titlu de bonus, si e corect sa fie asa - sunetul lasa de dorit, probabil din cauza asta concertul nu a vazut lumina zilei ca inregistrare stand-alone. Muzica insa este ok, poate nu cel mai reusit concert Clapton, dar il poti asculta fara sa te intrerupi sau sa te decizi sa pui altceva.
Totusi calitatea muzicala variaza destul de mult si daca medley-ul The Sky Is Crying / Have You Ever Loved a Woman / Ramblin' On My Mind ma tine "in priza", pe Little Wing lucrurile incep sa lincezeasca - dar de multe ori in concert lucrurile pot iesi inegal.

Pe ansamblu, desi am dat ceva bani (cred ca 1.1mil) pe package (l-am luat de la Carrefour Militari, cred ca il importa DDM), nu-mi pare de loc rau, din contra. prezentarea este si ea faorte reusita, include o carticica frumos scrisa si din care am aflat multe chestii anecdotice pe care nu le stiam. Trecind peste faptul ca 461 Ocean Boulevard mi-a placut intotdeauna, il recomand fara rezerva in aceasta editie (Cine are Crossroads 1 si 2 - editiile studio si live de cite 3 CD-uri si Blues - colectia de 2 CD-uri :studio si live - sa se gindeasca totusi de 2 ori, cele 5 bonus track-uri de pe CD-ul 1 se regasesc in aceste colectii si deci avantajele ramin remaster-ul - care chiar e bun - CD-ul bonus - mai ales pt. colectionari - si packaging-ul - pentru cine conteaza).

Enchainons, cum zic amicii francezi (pe care instinctiv nu prea-i am la inima, desi am cam fost crescut in regim francofon) ... Pentru ca piesele de pe CD-ul 2 de mai sus (concertul din '74) se regasesc partial pe "Eric Clapton was Here" - live '75 , am pus la plezneala CD-ul respectiv. Ma rog, considerati-ma chichiricios, dar avem aici o muzica buna care ar fi meritat o inregistrare mult mai decenta. Basca faptul ca acest CD pe cre il am e mai vechi, nu e o editie remasterizata, scrie AAD pe el si nu pot sa zic ca ar fi prea grozav produs. Pacat de muzica. Pina la urma, daca muzica iti place o sa-l asculti oricum, dar in momentul in care te trezesti ca te detasezi de atmosfera muzicala si interpretativa pentru ca te iau de urechi distorsiunile cauzate de modul, cum sa zic, neglijent (?) in care a fost captat sunetul ... Bine cel putin ca aceste melodii pot fi ascultate in variante mai ingrijite. CD de colectie si atit, l-am pus la loc in raft cu un oftat din rarunchi ... si am scos repede "Slowhand" ('77). Este si ramine pentru mine albumul prin care am facut cunostinta cu Eric Clapton (and not a bad way to go about it either ... ). CD-ul meu e varianta Polydor initiala cu succes piratata p-aci prin vecini, inainte de vremea cind pirateria descoperise mp3-urile si din fericire se aude destul de decent. Imi notez cu atentie: "tre' sa cauti un remaster la chestia asta ca merita !!!". Acuma luati totul cu un dram de sare, ca virsta pe care o aveam la vremea cu pricina ma face sa banuiesc ca si valoarea sentimentala ma furnica pe sira spinarii cind ascult "Wonderful Tonight", "Lay Down Sally", "Cocaine" si compania ... tin minte ca la vremea respectiva ascultam in nestire ultima piesa de pe album, nascuta dintr-o varianta de orchestratie diferita pentru "Wonderful Tonight" si anume instrumentalul "Peaches and Diesel" care ma vrajeste si astazi la fel ... si culmea este ca desi nu am mai ascultat de multicel "Next Time You See Her" sau "Mean Old Frisco", piesele curg lin si cunoscut, muzica se naste in creierul meu cu o frintura de timp inainte de a rezona in camera si o intimpin cu inima ca pe un prieten drag pe care nu l-am mai vazut de mult ... unele lucruri se uita greu . Muzica cu adevarat buna.
Whiskey-ul s-a incalzit si la temperatura camerei nu-mi mai face nici o placere sa-l savurez. Dar nici nu simt nevoia, pentru ca sint alte simturi asaltate de o cascada armonica bogata in arome si amintiri. Cred ca de asta s-a inventat muzica.

Azi dimineata am pornit mai radical la drum (la mine cinta muzica tot timpul cit sint acasa ... si cind nu fac auditie, ceva fundal sonor muzical tot tre' sa existe, cu foarte rare exceptii ...). Daca ar fi sa ne intilnim si sa-mi spuneti "pune si tu un CD dar numai unul singur ca n-avem timp, sa ascultam si noi o MUZICA" as fi probabil la mare incurcatura. Dar pentru ca totdeauna trebuie sa incepi de undeva, am un raspuns la indemina. Stevie Ray Vaughan And Double Trouble: Couldn't Stand The Weather 1984, CD remaster Sony Epic/Legacy ('99) 494130 2 cu 5 bonus track-uri.
Cum trebuie sa te simti sa fii deja considerat Guitar God in Texas, Jimi Hendrix reincarnat de zelotzi, sa bubuie FM-ul de airplay cu primul tau album (Texas Flood), sa pilpiie ecranele TV-urilor de forta incredibila si de nestavilit a single-ului video care poarta numele celui de-al doilea album pe care tocmai il scoti si pe care MTV il face carne de tun - iar tu sa tremuri de spaima dorintei de a confirma... CONFIRMAREA e mai importanta decit succesul initial, ea te aseaza pe piedestalul pe care ai apucat sa-l zaresti, este diferenta dintre Tarimul Fagaduintei vazut de pe dealuri si luarea lui in stapinire dupa 40 de ani ....

Si SRV astepta exact CONFIRMAREA ...

Fusese huiduit copios la Montreux in '82 de oameni prea grabiti ca sa aiba timp sa asculte si prea indoctrinati cu ideea ca in America nu exista cultura ca sa se mai intrebe de unde vine Jazz-ul care oferea pretextul acelei minunate manifestari muzicale.

Renuntase la continuarea turneului "Let's Dance" cu David Bowie, stea certa pe firmament pentru ca omul care i-a propulsat pe Dylan, Springsteen, Aretha si inaintea lor pe T-Bone Walker si Billie Holiday, John Hammond a reusit sa-l convinga ca poate straluci cel putin la fel de pur ...

Si atunci a cintat exact cum cinta de obicei. A sculptat piesa cu piesa acest album asa cum si-a dat sufletul in fiecare din cele peste 350 de concerte majore pe care le-a sustinut in meteorica dar extraordinar de intensa sa cariera. A cintat ca de obicei: patimas, navalnic, cu sufletul (SRV n-a stiut nici o data sa citeasca note ...), cu toata fiinta lui pusa in cele citeva riff-uri simple, puternice si cinstite care dau nastere la incredibil de variata lume a blues-ului. A murit si a inviat cu fiecare melodie. A fost din nou acel canal deschis catre ceruri prin care o entitate superioara trimitea navalnic catre noi inlantuiri de lick-uri care nu se mai opresc, curg melodic dar nu fara ritm, incontinuu nezagazuit si tocmai cind crezi ca TREBUIE sa ia o pauza se leaga de alta cascada care te lasa mut ... "Tune low, pitch high and FLOOR IT! Floor it." - Stevie nici nu putea sa explice mai bine ...

Si asa s-a nascut acest album. De cite ori il pun, incerc sa ma calmez si sa ma detasez putin ininte de a da play ca sa las loc acestei forte a naturii sa ma cuprinda si sa ma pot bucura de ea. Daca esti opac, se va revarsa si singurul care are de pierdut esti tu.

Remaster-ul este foarte bun, o calitate care te face sa apreciezi CD-ul ca mediu de stocare muzical - puteti sa ma bateti cu pietre dar la acest CD chiar nu simt nevoia de vinil ... Se poate asculta TARE, eu il imping pina acolo unde clout-ul de Marshall si Peavey incepe sa inghita tranzitoriile cinelilor. Iar in jos sa nu va duceti daca amp-ul Fender al lui Tommy Shannon nu va gidila diafragma.
Muzica e in trei - un clasic Power Trio (Stevie-Shannon-Layton) ajutat pe unele piese de muzicieni aflati pe aceeasi lungime de unda. Nu e un sunet foarte incarcat, nici nu are cum in trei instrumente, dar umple camera de nu-ti vine sa crezi. Si e cinstit si nu-ti iarta boxele, toba mare te loveste dincolo de urechi, stomacul devine organ auditiv - Jack, aici imi aduc amite de discutiile cu tine despre sunetul de sticla sparta al batului lovind cu sete ...
Voodoo Chile a lui Hendrix este bestiala, un tribut mai frumos decit sufletul pus in aceasta interpreatre nu se putea aduce. Cred ca Jimi zimbeste, oriunde ar fi el ... Si daca vreti sa auziti cum suna un bas Fender Telecaster acordat jos, cu corzile moi, rolling thunder incatusat de pereti, si totusi Fender-ul '59 al lui Stevie se aude distinct intr-un tremolo in surdina ... puneti va rog Tin Pan Alley.
E o experienta emotinanta de fiecare data.
Si in incheiere Stang's Swang, bluesy swing dezvaluieste o paleta noua, rafinata si tehnica. O adevarata placere.
...
A mai trecut prin player Sarah McLachlan, Afterglow. Curat, expresiv, la fel de pretabil pentru auditie ca si pentru ambient sonor.

Si ceva muzica patriotica de la americani. Ma oftic - au si ei HipHop, avem si noi. Da ei au si muzica patriotica, ma rog, interpretata artistic, si nu e considerata o rusine. Ba chiar sparge topurile pe ici pe colo.

"My hair is turnig white, My neck's always been red, My collar's still blue ..." "From the Mountains to the Prairies ..." "Oh Say, Can You See.." sint versuri patriotice (cine le localizeaza stie la ce melodii ma refer). Pur si simplu. Si daca muzica e buna iar la aparat se afla Lynyrd, LeAnn sau Faith, sparg topurile. La noi cred ca ar ride lumea. Pacat. Cred ca am putea mai mult daca in primul rind am crede in noi ca entitate. Slabe sperante.
Ca fapt divers albumul care tocmai se termina si care m-a facut sa ma gindesc la toate astea este "You Light Up My Life - Inspirational Songs" scos mai de mult de LeAnn Rimes. Vocal excelent si Cd-ul (CURB records '97 D2 77885) se aude foarte bine. Daca ascultati piesele a capella din final, bogatia de detalii in zona de volum mic este minunata si poate da o masura a termenului de "rezolutie" ...

Hai ca iau pauza, cind ma mai omoara toanele mai dau p-aci
take care

[Mitica]

[momolo]

goodolddog: mi-a placut ce am citit! Pune si mie o lista scurta, cand ai timp, cu CD'urile astea sa le caut si eu. Sunt poate ceva mai tanar si nu am apucat vremea aia in mod constient ca sa-mi placa muzica respectiva insa m-ai facut curios!

[AdWiser]

12 - Give Me Back My Wig

ps- a vazut careva prin bucuresti boxed set (3 cd + 1 dvd)??? unde si la ce bani?

[goodolddog]

Comanda-l la nea' Petrica (Music Box) ca mie el mi l-a adus. Acuma astept box-set-ul de 3 care insa are numai bonus-urile "previously unreleased". Sa stii ca e un set de exceptie, mi s-a parut o poveste "pictata cu mina" a evolutiei creative a lui SRV, numa' rabdare sa ai sa vezi cum a evoluat Omul. In plus, DVD-ul (cum se vede sint 3 CD-uri si un DVD) completeaza piesele lipsa de pe "Live in Austin" - must see ... Sta la loc de cinste in colectia mea si e ascultat/vazut cu regularitate ...

P.S.
la mine cinta Sting "I Hung My Head" ... e de balamuc

[goodolddog]

@momolo
pun acuma niste link-uri. De obicei cind scriu despre o inregistrare incerc sa pun si Casa producatoare si numarul de catalog sau ASIN-ul eventual anul de release sau editia. Ca sa fie mai usor de cautat.

Pe AMG:
Eric Clapton
Stevie Ray Vaughan
LeAnn Rimes
Sarah McLachlan

cu discografii cu tot.

De juma de ora am incercat sa modific textu' de mai sus ca sa pun link-uri peste tot si tocmai inchisei ca imbecilu instantza de browser in care editam
la cit dureaza formatarea textului, imi vine sa ma las ...

[goodolddog]

Ieri a plouat nasol. Au fost parti ale orasului prin care puteai merge cu barca ...

Am avut de dat o fuga pe-aproape, strada uda bine, masinile inghesuite ... doi baieti si o fata, probabil liceeni, toti trei inghesuiti pe un scooter imi taie calea intr-un slalom inconstient ... dau in frine ca la balamuc si ma rog sa apuce sa-i fereasca toata lumea ... jucaria aia pare sa aiba motor de 100cc, nu cred ca ma insel, da' nu e inmatriculata si as face pariu ca driveru' n-are carnet ...

Ieri dupa-masa am mai pus ceva Stevie Ray Vaughan and Double Trouble - "Soul To Soul" 1985 (CD-ul meu este remaster-ul Sony Epic/Legacy EPC 494131 2 cu 3 bonus track-uri, un alt CD care se aude foarte bine). E interesant sa asculti SRV intr-o ordine cronologica (si aici am doua recomandari, evident, in afara de parcurgerea discografiei , una ar fi set-ul SRV despre care a scris AdWiser mai sus, alta ar fi set-ul de 2DVD-uri si 2CD-uri cu concertele de la Montreux din '82 si '85).
Evolutia (in sens de crestere, maturizare) lui ca artist este captivanta si te face sa te intrebi unde ar fi putut ajunge daca in '90 acel nenorocit de elicopter nu s-ar fi prabusit ... Deja pe Soul To Soul muzicalitatea a evoluat si e mai subtila, nu ca lipseste forta si focul creator, dar insinuarea clapelor in trupa completeaza un registru sonor si da posibilitati noi de exprimare. Stevie e un artist natural si necorupt al chitarii, lucrind cu o tehnica divina pe corzi groase (am citit ca folosea deseori pe Stratocaster-ul sau favorit - Fender '59 edition Strat sunburn - 2 corzi de bas - Gibson '58 jumbo fret bass strings) - cu ce forta trebuiau sa lucreze acele degete muncite pentru a stoarce sunetul dorit ...
Albumul curge intr-o muzicalitate desavirsita destinata simturilor nu judecatii si analizei, ajung sa constientizez muzica de-abia catre finalul albumului in viltoarea solisticii de pe "Come On". Dau repeat cu incapatinare pe "Life Without You", probabil piesa mea favorita de pe acest album, de fiecare data cind o ascult parca imi pare rau ca se termina, Stevie tocmai incepuse un solo pasionat unde sufletul pus in apasarea de pe grif trece dincolo de arta ... si din nou repeat, poate de data asta trece mai departe ... no joy ...
Bonus-urile sint ok, desi varianta de Little Wing (session out-take) e nefinisata si SRV a exclus-o din track list pentru ca vroia mai mult (si a obtinut mai tirziu) de la acest trademark Hendrix. Cu amuzament ma gindesc ca as asculta oricind o piesa nefinisata SRV in detrimentul altor chestii "finisate" care se bucura de airplay pe FM in ziua de azi

Dupa o portie concentrata de SRV te poti simti citeodata "secat". Si nu rareori ma indrept in astfel de situati catre un gen de muzica in care sa ma pot lasa atras si de mesajul liric, ceva laid back dar la care versurile sa vrea sa lase semne. Ieri alegerea mea a fost Sting - "... Nothing Like The Sun" - eu am CD-ul enhanced A&M Records (PolyGram) 1987 - 540 993 2 cu o piesa video quicktime bonus. Carticica cu versuri se deschide prietenos, Sting e tare la partea de poezie. Singura piesa despre care cred ca a nimerit din greseala pe album este "We'll Be Together", trebuie sa aiba o poveste a drumului ei catre track-ul 7, altfel nu se potriveste de loc aici, nici ca sonoritati nici ca mesaj. In rest, pure delight - Andy Summers puncteaza cu chitara sa prezenta pe primele doua piese, in background-ul manifestului anti-Pinochet "They Dance Alone (Cueca Solo)" - muzica de exceptie care mai are si ceva de spus pe deasupra - se ascund cu modestie chitarile unor Clapton si Knoplfler, Brandon Marsalis subliniaza discret si sensibil cu sax-ul multe piese, ce sa spun, am de ce ma bucura.
Si inca o data, versurile fac toti banii ... uite ma gindesc ca unii sau altii chiar de pe la noi de pe forum s-ar putea gindi sa foloseasca drept semnatura cite ceva de pe "Englishman In New York" - de exemplu:
"It takes a man to suffer ignorance and smile - Be Yourself no matter what they say"
Iar ca fabule moraliste "History Will Teach Us Nothing" si povestea veche decind lumea a Arcei lui Noe parafrazata cu mult umor in "Rock Steady" sint mai mult decit imperativ de Ascultat. Cu A mare.
"Fragile" trebuie ascultat. L-as comenta degeaba. Si "Little Wing" ? Cu versurile sale psihedelice venind direct din revolta anilor 60 si zbuciumul interior al lui Jimi ... ce ecou fabulos gasesc in aranjamentul lui Sting, cit de mult pot sa-mi placa expresivitatea si atmosfera descoperite de englishman in aceasta bucata pe care mari artisti continua sa o redescopere an dupa an ...

Seara am pus "Rounders" pe ecran. Il mai privesc din cind in cind, nu pentru ca Matt Damon ar juca chiar grozav, da nici rau nu e, iar Edward Norton e grozav ca de obicei. De Malkovitch ce sa zic, iar am impresia ca rolul Teddy KGB a fost scris special pentru el, desi sigur nu e asa ... Si pentru ca imi place cum e pusa problema, filmul are un angle si se tine de el, si mai sint si chestii filozofice subtil stercurate p-acolo (atitea cit le poate prinde mintea mea de inginer ...). Oricum lupii astia tineri Damon, Law, Norton, Affleck au invatat sa lucreze cu "ai batrini" si sint de urmarit, la mine Goodwill Hunting si The Talented Mr. Ripley (intr-o mai mica masura sequel-ul) trec prin player destul de des. Clar, "Rounders" imi place, si chiar conformismul care produce o jumatate de happy ending (finalul este totusi deschis) are partea lui buna, ma simt un pic mai motivat.

cum zicea intr-o engelza stilcita Terminatorul: I'll Be Back!
(rid eu, rid, da' tot ma mai uit ocazional la T2 ...)
take care

[audiofool]

Hehe...
"Za kyd haz alligaitor blood..."
E misto Malkovich si in general filmul.

[goodolddog]

si cu un accent, sa-nnebunesc ...

De dimineata s-a dat p-aci un mic regal acustic cu Sting - "Mercury Falling" (al meu CD este A&M Records/PolyGram 540 998 2 - 1996, editia enhanced, alea cu cite o piesa video quicktime bonus, aici e "Let Your Soul Be Your Pilot") si Walter Trout Band - "Prisoner Of A Dream" (pe care il am, stai sa nu gresesc .. "litzenzionnoe soglashenie .. dlia prodaj na territorii Rossii" ... aha ..., bine ca se aude corect, e matritat si a fost released prin 1990).

Sting asta ma enerveaza cite o data cit de tare si de cool poa' sa fie. Si recidiveaza pe albumul asta care incepe si se termina (ca lyrics vreau sa zic) cu cuvintele care-i dau titlul (adica asa incepe The Hounds Of Winter si asa se termina Lithium Sunset). Draguta gaselnita, pe nenea asta chiar il duce capu' ... iar albumele lui sint intotdeauna o invitatie binevenita la gindire pe marginea textelor si la absorbit excelente sonoritati de sorginte cerebrala, facute insa sa-ti mearga la suflet.
Il excuzez de franceza folosita la plamadirea piesei "La Belle Dame Sans Regrets" pentru ca totusi are acel jenesaispasquoi necesar ...
Piese favorite e greu sa declar ... mmh, imi plac armoniile de pe "I Hung My Head", imi place "Let Your Soul Be Your Pilot" pentru ca ... imi place si ador sa ascult "Lithium Sunset" pentru ca ma remonteaza. Data viitoare cind ma intrebati poate dau un raspuns putin diferit

Walter Trout e o chestie mai speciala de-a mea de pe vremea cind am inceput sa caut discografii la cine a mai chitarit pe albumele lui Mayall. Bluesman-ul de Jersey a scos destule albume intr-o cariera surprinzator de lunga si periada lui europeana parca imi place cel mai mult. Prisoner of a Dream e un album cu muzica americana pe care gasim abordari distincte ale registrului blues - a la Clapton pe "The Love That We Once Knew", a la Carlos Santana pe "Sweet As A Flower" (care la origine a fost o rumba), a la Mayall pe blues-ul traditional "Love in Vain" compus de Robert Johnson, a la Gary Moore pe "Say Goodbye To The Blues" (pe care de altfel Gary l-a interpretat si el ulterior, asa ca poate - just joking - Gary il cinta a la Walter Trout), al la Neil Young pe "Girl From the North Country" (piesa compusa de Dylan). Dar bucata mea favorita ramine balada acustica prea frumoasa si prea scurta "Earrings On The Table", daca insist prea mult ma arunca in butoiul cu melancolie - plinge camera de frumos ce suna. Muzica pentru suflet.

Basta. Punem volumul mia sus nitzel si bagam din nou (cam des in ultima vreme mai animalule, nu te lasi o data?) Paul Rodgers. In ultimele saptamini am avut-o pe asta cu pusul CD-ului 1 din pack-ul dublu CD "Now&Live" Eaglerock 1997 - VEL79790-2 un disc american venit de la mamica lui si care se aude cu adevarat de nota zece. Adica vreau sa spun ca muzica rock saraca e in general inghesuita cam cu fortza pe CD-uri, nici inregistrarile din anii 70 nu prea au fost grozave, nici pe vinil nu le statea rau, dar in acest caz particular, batrinul Rodgers si trupa se aud de balamuc cu tot clout-ul amplificarilor date cam tare. Basul are carne si-l simti cum se ridica de la podea si te cuprinde, sectia ritmica are atac nu gluma si tobele sint lovite cu sete. Serios, Lange e de apreciat pentru sunetul pe care l-a scos cu AC/DC si Def Leppard, da' parca aici ma simt si eu razbunat, pot sa dau riff-urile alea in forta TARE si urechea nu protesteaza de loc
Paul are un talent extraordinar de a te face sa traiesti o piesa simpla, nesofisticata. Vocea inconfundabila (care a dus fanionul la Free si Bad Company) te vrajeste si te poarta ca un pilot priceput printre atacurile chitarilor. Inca de pe prima piesa "Soul Of Love" poti sa vezi despre ce e vorba - vreti blues-rock? stati nitel ca vine!
Piesa mea favorita e "Heart of Fire" (pe care au ascultat-o cu atentie si unii rockeri populari pe la noi, mai ales intro-ul ), de fapt o bucata care vorbeste despre dragostea de parinte spusa simplu si cintata adevarat.

Tre' sa revin cindva pe subiectul Paul Rodgers, chestie de preferinte personale (astept sa-mi vina de peste mari si Tzari cele doua albume cu The Firm = Jimmy Page +Paul Rodgers+ Chris Slade si albumul The Law ... un regal, promit sa scriu p'aci cind le primesc).

S-a mai dat si F1. Cind l-am vazut pe Raikonnen cum trage nestingherit un galop de sanatate din calificari si pina la linia de finish nu m-am putut abtine sa nu cirtesc (hitru) : "If Iraq is the new Afghanistan and Orange is the new Blue (capisci? - adica si cei care n-ati vazut Josie and the Pussycats, da' v-ati mai uitat la TV ... ), will McLaren be the new Ferrari ??? )

Mda ... muahaha ... si daca tot ma roade, hai sa-ntreb, ca poate primesc un raspuns sa ma lumineze ... daca EURIBOR'u (la 3mo) se invirte pe la 2.125 de ceva vreme cu o dobinda de referinta a BCE de 2% si LIBOR'u (tot la 3 mo) a ajuns pe la 3.125 cu un Fed rate de 3% si in crestere, daca multimea de speculanti care shorteaza dolari intr-o veselie (si pe vesti bune si pe vesti rele de se omoara brokerii si alti oameni mai inteligenti decit cititorii lor sa inventeze explicatii care nu stau in picioare nici de frica) ar trebui sa plateasca in aceste conditii macar diferenta de rata la un carry trade, are asta vreo legatura cu faptul ca p-aci prin zona dobinda pasiva la 1 an la dolar e cam cu 1% mai mica decit la euroi ?? (excludem bancile turcesti, prietenii stiu de ce) ...
... deoarece exista posibilitati care se poate si posibilitati care nu se poate sa se analizeze ca tema pentru acasa varianta in care spectacolul minunat orchestrat al lumii nu se poate produce armonic fara dirijor(i) ...

Mda, goodoldog asta s-a cam timpizat lately ...
Hai ca am in program niste Satriani, creca' Surfing With The Alien o sa fie.

Si mai pe seara (sa se faca intuneric) pun "Finding Forrester" - stam la film in familie, mai ales pe junior sa-l corup cumva sa vada si el cum e cu talentul si cu munca. Mi-e drag de filmul asta de nu pot sa va spun, odiseea cuvintului muncit pina cind forma reflecta exact continutul dar reuseste sa fie frumoasa si ca forma in sine este un subiect care ma captiveaza de fiecare data. Sa framinti expresia pina cind esenta sare din pagina "la gitul" cititorului e munca grea. Putini au chemarea si multi dintre acestia se pierd pe drum pentru ca nu pot sau nu vor sa munceasca pina la epuizare si sa-si gindeasca munca indeajuns.

Sa fiti iubiti. Miine o luam fiecare de la capat. Si inchei spunindu-i Americii - Goodbye America, wherever you are!

take care

[AdWiser]

Stevie Ray Vaughan - 12 - Little Wing-Third Stone From The Sun

[audiofool]

SRV in sus, SRV in jos. Da, e virtuos, da, are toate alea...
Dar nici o vorba de "Life by the Drop?"
Acolo e momentul adevarului: lasa efectele, scoate sculele din priza: omu' si ghitara. Te mai convinge?
Putini trec testul asta...

[goodolddog]

Cum adica ? ... Mie personal imi place SRV acustic (parerea mea), iar Life By The Drop (a lu' Doyle Bramhall parca, tu probabil ca te referi la track-ul de pe The Sky Is Crying) mi se pare un argument in favoarea acestei afirmatii ... Nu e concert de chitara spaniola e o balada veche de cowboy pusa in chord-uri de Texas Blues (sub cerul liber, seara , un foc, spatii deschise-largi-nu-se-mai-termina, singuratate sub stele, viata aspra, melancolie macho daca o exista asa ceva ...), da' nici nu s-a pus problema asa, pentru moa orisicum aluneca la suflet ... Cind mi-am facut un CD cu selectia mea personala de SRV pentru orele lungi petrecute la volan, "Life By The Drop" si-a gasit locul p-acolo.

Oricum, cronologia blogului e de vina, asta se da acuma mai mult pe la mine p-acasa. Da' nu-mi displace ca altfel nu s-ar da.

In alta ordine de idei, bestial "Finding Forrester".

[AdWiser]

Stevie Ray Vaughan and Double Trouble - Greatest Hits Volume 2 - 16- Life By The Drop



(asta micu' n-are degeaba urechile mari )

[goodolddog]

Nu's cum sa zic da pe mine SRV asta ma "misca" de-adevarat. Si personajul merita studiat si ca om (interviuri, articole in presa, etc.) - era de o modestie si o politete cum rar se mai intilnesc in showbiz. Eu am strins tot ce mi-a cazut in mina (cred ca am - sau e pe drum - tot ce s-a scos oficial in materie de CD/DVD cu el, plus citeva bootleg-uri).

Nu pe bune, audiofool, tie iti place sau nu Life By The Drop? Ca am ramas eu un pic incurcat. La urma urmei evident ca e o chestie de preferinte personale, dar m-ar fi interesat o clarificare

Tocmai am ascultat de vreo 2 ori mp3-ul si ramin la parerea exprimata mai sus: cinta grozav. Parerea mea

[bnt]

Cred ca fitzele de megastar sunt invers proportionale cu valoarea...Acum cativa ani Steve Hackett a fost la Brasov(invitat la Cerbul de aur(!)...). Dupa concert am avut surpriza sa dau de el in holul hotelului. Absolut la plezneala am aruncat un "hello" crezand ca in cel mai bun caz o sa-mi raspunda si o sa treaca pe langa mine, in loc de asta am stat la taclale(!) vreo 10 minute despre muzica... Fara fitze, fara sa vorbeasca despre el, simplu si civilizat. Dupa aia "see you", si cu asta basta. Sunt curios daca o intalnire cu vreunul din marii manelisti ai tarii ar fi decurs la fel...

[goodolddog]

tocmai a venit negustoru de rusesti - editiile noi arata de balamuc, sleeve-uri color ca lumea, carticele consistente, par a fi matritate CD-urile ... io-te-te ca au si timbru ceva cu soglashennie iara ...
dau detalii mai incolo ca gotta make a buck si io ...