Formate de banda analog-digital.

Camerele video au fost la inceput numai modele analogice. Incetul cu incetul, prezenta digitalului a inceput sa se faca simtita, in tot felul de efecte aplicate pe imagine sau ca o forma aditionala de zoom in plus fata de cel optic. Pana la urma era digitalului s-a extins si la nivelul stocarii al imaginii/sunetului. Sa vedem evolutia pe scurt a acestor formate.

ATENTIE ! Asocierea unei rezolutii (numar de linii) cu un tip de banda nu inseamna ca acest atribut se refera direct la caseta (nu banda in sine da o calitate mai buna inregistrarii, ci aparatul care lucreaza cu un anumit tip de caseta). Cu alte cuvinte corelatia linii-banda este doar relativa si informativa !

La capitolul analogic si in categoria consumer (non-professional home-use) vom enumera in primul rand populara banda VHS ,introdusa in 1976 de JVC ca un format de banda cu 240 linii de rezolutie, foarte rapid asimilat pe piata datorita raportului bun pret/calitate si a casetelor de durata 2, 3 sau chiar 4 ore in SP - Single Play.
Acest format de banda a fost cel mai bine vandut format de stocare video/audio adoptat, fiind prezent si in zilele noastre in casele multor oameni drept cea mai rentabila solutie de a inregistra ceva de pe TV.
Aproape concomitent cu VHS, a aparut ca format echivalent, cunoscutul VHS-C (VHS compact) format destinat camerelor video mai reduse ca dimensiuni, avand tot banda de aprox 12mm ca la VHS, dar pusa intr-o caseta mai mica si de durata mai scurta - 45, 60 min SP.
Aceasta avea avanatajul ca in final dadea posbilitatea vizonarii pe un aparat VHS normal, prin introducerea casetei mici intr-un adaptor de dimensiunile unei casete normale.

Cumva echivalent VHS dar cu 260 de linii de rezolutie, SONY in 1984 introduce formatul Video8, cifra de la sfarsit fiind preluata de la latimea de banda (de 8mm). Casetele sunt astfel mult mai mici ca dimensiune fata de casetele VHS mari si relativ la fel cu VHS-C, find destinate tot camerelor video mici si portabile. Sunt insa ceva mai subtiri (banda VHS fiind de ~12mm), insa de durata pe jumatate fata de un VHS normal si dubla fata de un VHS-C (Video8 exista in variante de 1:00, 1:30 si 2:00 ore SP).

JVC impinge puternic bariera calitatii cand introduce in 1987 formatul S-VHS (Super VHS, 400 de linii de rezolutie, practic acelasi timp de caseta si durata, tot latime de banda VHS ~12mm) si a trebuit sa vina anul 1989 pentru ca SONY sa promoveze si el formatul Hi8 (echivalent S-VHS, 400 de linii de rezolutie).
In cazul Hi8 este vorba de casete cu dimensiuni identice Video8 (deci banda tot de 8mm), dar formatul se impune mult mai bine pe piata, (SONY are si in ziua de azi modele Hi8 la vanzare), decat echivalentul JVC, SVHS-C (Super VHS Compact), format care a avut putine concretizari reale in camerele video de dimensiuni mici (S-VHS mare a avut un succes foarte puternic in domeniul profesional).
In linii mari, formatele analogice populare s-au oprit aici, cand in 1995, apare formatul DV/miniDV (cunoscut si ca DVC) cu latimea de banda de aprox 6mm si avand un echivalent in jur de 500 de linii de rezolutie.
Formatul DV defineste o caseta mai mare ca dimensiune si de durata ceva mai lunga, miniDV devine insa cel mai popular mod de stocare ca format digital destinat camerelor video, fiind vorba de cea mai mica si subtire caseta video, care stocheaza in acelasi timp calitatea cea mai buna, imediat aparand si echivalentul profesional in forma DVCam de la SONY, DVPro de la Panasonic si Digital-S de la JVC.

Pentru compatibilitate cu vechiul format analogic de 8mm si preturi de banda ceva mai reduse, SONY introduce in 1999 si formatul Digital8 identic la caracteristici de stocare digitale cu DV-ul, insa folosind ca suport banda de dimensiune Video8/Hi8. In acest fel da voie noilor camere sa redea casete de 8mm analogice sau sa inregistreze in digital pe banda lor, aparatele fiind dotate cu acelasi compartiment compatibil. In digital (PAL) durata benzii se reduce insa la doua treimi (pe o caseta de 120 min analogica intra acum doar 80 de min).

In anul 2000 apare si standardul digital LP - Long Play in miniDV/Digital8 care asigura aceeasi calitate (spre deosebire de LP analogic unde se sacrifica rezolutie pt un castig de banda/durata) dar foloseste pentru stocare o portiune mai mica de banda, uzand astfel mai puternic mediul de inregistrare si crescand riscul de erori la scriere/citire in timp (asa numitele dropuri - cadre pierdute/ratate care de multe ori nu se manifesta doar printr-un frame neafisat ci si prin blocuri mari de culoare aleatorie care distrug inregistrarea foarte vizibil).

Desi formatele de banda Digital8 si DV sunt identice ca modalitate de stocare, camerele miniDV sunt de obicei superioare prin senzori, optica si deci calitate finala fata de Digital8, de aici deci clasificarea putin fortzata de inferioritate a unui format fata de altul. Ele ca si banda sunt insa tehnologic indentice, difera doar latimea si bineinteles dimensiunile casetei.

Formatul miniDV imediat a prins foarte puternic si s-a impus, o intreaga gama de firme au inceput sa scoata camere bazate pe acest tip de banda (chiar si JVC pe langa SONY, Panasonic, Canon, Samsung, etc).
Au aparut si formate digitale diferite de clasica banda miniDV/Digital8, cum ar fi camerele video din seria IP-xxx de la Sony care stocheaza direct in format mpeg2 pentru compatibilitate sporita cu suportul DVD, iar de curand au aparut modele de camere video atat de la Sony cat si de la Hitachi care stocheaza direct pe un mini-DVD, vizionabil direct intr-o unitate player DVD stand-alone.
In caz majoritar insa scrierea digitala (0 si 1) se face in continuare pe banda si majoritatea camerelor digitale beneficieaza de export digital printr-un port special si standardizat dupa IEEE1394 (Firewire sau i.Link pt Sony).
Modele fara o asemenea facilitate sunt rare si total nerecomandate, dar e bine sa verificati intotdeauna sa nu cumva sa considerati existenta unei asemenea mufe drept garantata si sa aveti o surpriza, mai ales la camerele vechi. second-hand. Pentru poze, de obicei se foloseste o magistrala de tip USB pentru simplitatea accesarii ei ca drive virtual sub Windows.